Conform conditiilor fazei a treia a programului Rabla, persoanele fizice si juridice pot sa caseze cel mult trei masini vechi si, astfel, sa primeasca pana la 11.400 lei pentru a-si cumpara o masina noua, a anuntat miercuri Ministerul Mediului, dupa ce datele au aratat un succes limitat al programului pana acum. Decizia vine la o zi dupa ce datele Fondului de Mediu au aratat ca, in primele doua etape, programul a fost accesat doar pe jumatate.
Masura va intra in pachetul anticriza pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea in fata Parlamentului, a anuntat Ministerul Mediului intr-un comunicat.A doua etapa a programului Rabla a scos din circulatie doar 9.649 de autoturisme, dupa ce in prima etapa au fost scoase din uz 11.543 de autoturisme, din totalul de 40.000 disponibile pentru primele doua faze.
Guvernul a alocat 190 milioane lei pentru acest program in 2009. Scopul programului Rabla pentru anul curent este scoaterea din uz a unui numar de 50.000 autoturisme de la populatie. Guvernul a mai alocat 38 milioane lei pentru innoirea flotelor auto ale firmelor.
Noile norme pentru programul Rabla
Conform variantei a treia a programului, proprietarul unui autovehicul mai vechi de 10 ani, care este inmatriculat in Romania inainte de 31 decembrie 2006 si care a predat autovehiculul uzat spre casare unui operator economic autorizat, obtinand ulterior un certificat de distrugere, poate obtine un tichet valoric.
"Tichetele valorice sunt destinate exclusiv cofinantarii achizitiei unui autovehicul nou, putandu-se utiliza in acest scop contravaloarea cumulata a unui numar de maximum 3 tichete valorice", a mai anuntat ministerul. Potrivit comunicatului, detinatorul tichetului valoric poate fi altul decat proprietarul autovehiculului predat spre casare.
Ministerul Mediului a mai precizat ca, pentru firme, tichetele valorice se elibereaza distinct de cele pentru persoane fizice, iar utilizarea lor se face numai pentru cumpararea de autovehicule noi pentru firme. "Persoanele juridice nu pot achizitiona autovehicule noi in nume propriu utilizand tichete valorice emise pentru persoane fizice. Acelasi regim se aplica si persoanelor fizice", se mai arata in comunicat.